Toata lumea stie ca fasolea este un aliment care ne baloneaza si ne provoaca flatulatii, indiferent cum este gatit sau preparat, dar foarte putini sunt cei care stiu si de ce ne baloneaza fasolea. Ce se intampla mai exact de-alungul tractului digestiv, astfel ca fasolea este unul dintre putinele alimente care ne provoaca cu certitudine balonari?
De ce fasolea ne baloneaza?
Autorul mai multor carti de alimentatie si nutritie, Steve Meyerowitz, explica ca fasolea contine o serie de compusi care ne provoaca senzatia de stomac incarcat, balonare si neplacutele gaze. Tot el explica si cum trebuie gatita fasolea ca sa nu mai avem astfel de probleme, dar despre aceasta vom vorbi putin mai tarziu in cadrul acestui articol.
Exista doua cauze sau motive pentru care fasolea ne baloneaza:
- Fasolea contine inhibitori ai enzimei tripsina, care este produsa de catre pancreas si care are un rol extrem de important in digestia alimentelor. Aceasta rupe legaturile peptidice din proteine, dar mai ales din aminoacizii arginina si lizina.
- Contine si carbohidrati pe care sistemul nostru digestiv ii descompune cu foarte multa greutate. Acestia poarta denumirea de oligozaharide si contin de la 2 pana la 8 legaturi intre ele. Alte alimente care contin oligozaharide: napi, broccolii, gulii, varza, salata verde si alte legume verzi.
- Bacteriile pe care le contine fasolea si fermentatia acesteia in stomac, duc si ele la balonare si gaze.
Aerul pe care il inspiram contine in mare parte oxigen si nitrogen. Se presupune ca gazele sunt cauzate de inghitirea aerului in timp ce mancam, insa aerul inspirat este unul dintre cei mai nesemnificativi factori care cauzeaza balonarea. Gazele sunt formate din: hidrogen, dioxid de carbon si metan.
Totusi, de ce sa mai mancam fasole?
Fasolea este un aliment unic prin aportul de nutrienti pe care ni-l aduce organismului. Extrem de bogata in carbohidrati, dar si in fibre, ne confera organismului energia necesara pentru a desfasura activitatile zilnice. Grasimile ce tind spre zero si zaharul aproape inexistent fac din fasole un aliment ideal de consumat de catre orice persoana.
Continutul bogat de proteine, 21g /100 gr, echivaleaza multe dintre preparatele din carne de pui, peste sau porc. De asemenea, fasolea contine si numeroase vitamine si saruri minerale: sodiu, potasiu, calciu, vitamina C, fier si magneziu.
Fasole, valori nutritionale pe 100g:
- Calorii (kcal): 347
- Grasimi: 1,2 g
- Colesterol: 0 mg
- Sodiu: 12 mg
- Potasiu: 1393 mg
- Cabohidrati: 63 g (Fibre: 16 g, Zahar: 2,1 g)
- Proteine: 21 g
- Micronutrienti: (Calciu: 113 mg, Vitamina C: 6,3 mg, Fier 5,1 mg, Magneziu: 176 mg)
Beneficii ale consumului de fasole
Ce alte beneficii aduce consumul de fasole organismului nostru:
- contine 1/2 din doza zilnica recomandata de fibre pe 100 de grame
- contine 1/3 din doza zilnica recomandata de proteine pe 100 de grame
- contine 2/3 din necesarul zilnic de acid folic pe 100 de grame
- nu ingrasa, avand doar 347 kcal pe 100 de grame (nu trebuie consumata alturi de paine sau cartofi)
- previne ateroscleroza, infundarea vaselor sanguine cu grasimi
- scade riscul de boala coronariana
- scade riscul de infarct miocardic
- scade riscul de accident vasular cerebral
- recomandata persoanelor inainte in varsta datorita continutului bogat de magneziu
- are efect anti-inflamator si lupta impotriva imbatranirii
Cum trebuie gatita fasolea ca sa nu ne baloneze?
Inhibitorii despre care va vorbeam anterior sunt solubili in apa (se dizolva in apa). Acelasi lucru este valabil si pentru acei carbohidrati, denumiti oligozaharide, care sunt greu digerabili, dar solubili in apa.
Acum intelegeti de ce este bine sa tinem fasolea in apa, chiar si cu o zi inainte de gatire. De asemenea este chiar indicata schimbarea apei de pe fasole de mai multe ori.
Cum trebuie gatita fasolea corect, ca sa nu mai suferim de balonare:
- Asezati fasolea intr-un vas cu apa, cu cel putin 3 ore inaintea gatirii, chiar si cu o zi inainte, daca timpul va permite. Fasolea va fierbe si mai repede daca este tinuta in apa peste noapte.
- Este recomandat sa fierbeti fasolea in mai multe ape. In prima apa trebuie fiarta timp de 30 de minute, apa care va fi aruncata de pe fasole si adaugata alta.
- Repetati acest proces pana cand boabele se vor inmuia. De cate ori este necesar, schimbati apa la 30 de minute. Cu cat fasolea se inmoaie mai greu, adica are nevoie de mai multe ape sa fie schimbate, cu atat are sanse mai mari sa ne baloneze si trebuie sa-I schimbam apa in care o fierbem.
- Aruncati toata apa sau aproape toata apa ultimei fierberi si puteti condimenta si servi.
O alta tehnica pentru a evita balonarea si a reduce considerabil timpul de fierbere al fasolei consta in fierberea apei pe care o vom turna peste fasolea uscata. Aceasta se va lasa timp de o ora la inmuiat.
Stiai toate aceste lucruri si totusi te balonezi?
Daca totusi stiai aceste reguli de gatire ale fasolei, ia-ta cateva trucuri care te vor ajuta sa eviti starea de balonare dupa ce vei manca fasole:
- Stimuleaza digestia inainte de masa cu fasole. Consuma fructe cu o ora inainte de manca. Zaharul natural continut de acestea vor accelera si pregati sistemul digestiv pentru mancarea ce va urma. Aceasta regula este valabila pentru oricare alta masa si tip de mancare.
- Condimenteaza fasolea corect. Exista o suita de condimente, numite si condimente digestive, deoarece ajuta considerabil digestia. Dintre acestea amintim: chimen, patrunjel, ghimbir, sofran, fenicul. Frunzele acestor plante pot fi adaugate intregi, iar semintele tocate/macinate.
- Mesteca bine. Adeseori cand ne place foarte mult mancarea tindem sa nu o mestecam suficient, ca sa ne putem bucura de urmatoarea mica portie gustoasa din mancarea pe care o avem in fata. Mesteca bine bolul alimentar si vei evita neplacerile.
- Introdu fasolea regulat in alimentatia ta saptamanala, astfel corpul tau va invata si va stii mai bine cum sa o gestioneze.
Citeste si: Reguli generale despre balonare si gaze
Ce trebuie sa facem daca ne simtim balonati dupa ce am mancat fasole?
Totusi, daca nu stiam toate aceste informatii si am mancat fasole, suferim de balonare si gaze, cum putem sa scapam cat mai repede de neplacerile aduse si disconfortul resimtit? Pregateste-ti o cana de ceai care ajuta digestia: ceai de ghimbir, ceai papadie, ceai de menta, ceai de musetel, ceai de busuioc, ceai de salvie, ceai de anghinare, ceai de maghiran sau ceai de coriandru. Acestea sunt cele mai recunoscute si apreciate ceaiuri in procesul digestiv.
Nu ai nici unul dintre aceste ceaiuri in casa?
In cazul in care nu ai nici unul dintre aceste ceaiuri in casa, trebuie sa iti cumperi cateva ceaiuri si sa le introduci in alimentatie. Mai multe despre numeroasele beneficii aduse de consumul ceaiurilor le poti citi in categoria Camara cu Ceaiuri. Da o fuga pana la plafar sau comanda-le online, simplu si usor si iti vor ajunge in 1-2 zile.
Online iti recomandam sa ti le comanzi de la Vegis. Un magazine aproape de sufletul nostru, unde poti gasi pe langa sutele de sortimente de ceaiuri si alte alimente si produse naturale pentru diverse probleme de sanatate, precum balonarea.
Concluzie
Este sanatoasa fasolea daca ne creaza un asa mare disconfort digestiv, balonare si gaze? Da, cu siguranta este un aliment ce trebuie consumat, dar: trebuie sa-l gatesti corect, sa-ti obisnuiesti organismul cu el consumandu-l in mod regulat, sa iti pregatesti stomacul pentru masa ce va urma si sa mesteci bine bolul alimentar.
Ti-a placut mult acest articol? Da-i un share cu ajutorul butoanelor de mai jos si tot mai jos ne poti lasa un comentariu. 🙂